Ministerul Fondurilor Europene a publicat prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene a transmis vineri, 11 octombrie 2013, serviciilor Comisiei Europene prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Documentul a fost transmis informal deoarece, la nivelul Uniunii Europene, nu au fost adoptate încă regulamentele care vor stabili modul în care vor fi implementate fondurile europene în viitoarea perioadă de programare. logo_MFE_150

Prima versiune a Acordului de Parteneriat a fost publicată pe pagina web a Ministerului Fondurilor Europene la data de 1 octombrie a.c. Documentul a fost discutat în cadrul celei de a cincea reuniuni a Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat, organizată în data de 7 octombrie a.c. Suplimentar, acesta a fost realizat pe baza contribuţiilor ministerelor de linie şi a partenerilor de dialog implicaţi în procesul de programare. În data de 8 octombrie a.c., prima versiune a Acordului de Parteneriat a fost prezentată membrilor Camerei Deputaţilor.

În documentul transmis serviciilor Comisiei Europene, disponibil mai jos in limba engleza, au fost incluse propuneri primite în ultimele zile de la partenerii de dialog social.

Prima versiune a Acordului de Parteneriat în limba română va fi actualizată în cel mai scurt timp. Precizăm că primează versiunea în limba engleză.

 

Documente anexate:

 ROMANIAN PARTNERSHIP AGREEMENT FOR THE 2014-2020 PROGRAMMING PERIOD - First Draft (EN)

 ACORD DE PARTENERIAT PROPUS DE ROMÂNIA PENTRU PERIOADA DE PROGRAMARE 2014-2020 – Primul proiect (RO)

 PREZENTAREA PRIMEI VERSIUNI A ACORDULUI DE PARTENERIAT 2014 2020

 OPORTUNITĂŢI DE FINANŢARE ÎN PERIOADA 2014‐2020 PENTRU ASIGURAREA UNUI MEDIU DE AFACERI MAI BUN